Cele mai vizitate destinații de vacanță în 2019

16.05.2019blog

Nu a venit încă perioada concediilor, însă tu visezi să te relaxezi pe marginea unei piscine, departe de zgomotul orașului, bucurându-te de briza caldă a verii? Înțelegem perfect prin ce treci, pentru că și noi suntem cu gândul la vacanță. De aceea, ne-am gândit că ți-ar prinde bine puțină inspirație în ceea ce privește alegerea destinației pentru concediul de vară 2019. Ne-am documentat temeinic și am aflat care sunt locurile cele mai căutate de anul acesta pentru o vacanță cu adevărat reușită. Iată unde ai putea petrece un sejur excelent, care să te ajute să îți reîncarci bateriile.

Cea mai frumoasă plajă din lume

sursa foto: https://pixabay.com/photos/blue-beach-surf-travel-surfer-4145659/

Probabil nu suntem singurii care asociază vara cu un concediu la mare. Cum ar fi dacă anul acesta ai ajunge pe cea mai frumoasă plajă din lume? Turiști din toată lumea au votat, pe TripAdvisor, Baia do Sancho, de pe insula Fernando de Noronha din Brazilia, ca fiind cea mai spectaculoasă împreunare a oceanului cu uscatul, de pe tot mapamondul. Acolo delfinii se joacă în voie în apele curate până la zeci de metri, iar vederile panoramice îți taie respirația. Desprins parcă dintr-o poveste, golful adăpostește locuri ideale pentru scufundări (scuba diving), pentru un bronz de invidiat pe nisipul fin al plajei și restaurante numai bune pentru degustări din preparatele locale delicioase. 91% dintre cei care au călcat pe aceste meleaguri spun că locul este cu adevărat magic.

O vară cubaneză

sursa foto: https://pixabay.com/photos/van-vintage-beach-cool-wallpaper-336606/

Plaja cubaneză Varadero rămâne în topul preferințelor turiștilor din toată lumea și în acest sezon estival. Cel puțin asta arată același clasament al TripAdvisor realizat pentru 2019. La 140 de kilometri de Havana, măsurând mai mult de 20 de kilometri de plajă, Varadero este o stațiune de lux preferată de vedete din toate timpurile. Europenii și canadienii se declară fascinați de acest loc de pe planetă.

 

Vacanță în Caraibe

sursa foto: https://pixabay.com/photos/aruba-palm-tree-surfer-surfing-2072588/

Cum ar fi să organizezi următoarea ta vacanță în Caraibe? Acolo te așteaptă a treia cea mai frumoasă plajă din lume, Eagle Beach din Aruba, unde localnicii au păstrat aproape intact aspectul natural al locului. Poți avea ocazia de a înota cu broaște țestoase, iar nisipul impecabil al plajei te va face să te îndrăgostești de acest loc minunat.

Cea mai frumoasă plajă din Europa

sursa foto: https://pixabay.com/photos/spain-beach-sea-ocean-mountains-2245107/

Pasionații de călătorii au votat plaja La Concha ca fiind cea mai frumoasă din Europa, așa că dacă erai în căutarea unui loc ceva mai aproape de casă, vizitează Spania anul acesta. În San Sebastian te așteaptă un loc mirific, chiar în centrul orașului basc, unde te poți bronza în voie sau poți înota până pe Insula Santa Clara, din Golful San Sebastian, o adevărată oază de liniște.

 

Cea mai frumoasă plajă din Grecia

sursa foto: https://pixabay.com/photos/greece-holidays-vacations-summer-1660496/

Nu putem vorbi despre cele mai frumoase plaje din Europa fără să aducem în discuție superba Grecie. Cea mai apreciată plajă elenă este Laguna Balos, din insula Creta, cunoscută pentru peisajele sale sălbatice, cu ape clare până la zeci de metri, de un albastru specific zonei.

Și dacă tot ești în Creta, mai poți vizita și plaja Efalonissi, apreciată pentru nisipul ei fin.

 

Dacă ți-am făcut poftă de o vacanță exotică, rezervă-ți un loc cât mai curând pentru una din destinațiile descrise mai sus sau pentru alte locuri în care știi că te vei simți excelent în vacanța ta de vară. Și nu uita că pentru un transfer de la aeroport către oraș poți apela cu încredere la serviciile noastre! O vară excelentă!

 

Inapoi la Articole
15.12.2023blog
REGULAMENT GIVEAWAY

Nu a venit încă perioada concediilor, însă tu visezi să te relaxezi pe marginea unei piscine, departe de zgomotul orașului, bucurându-te de briza caldă a verii? Înțelegem perfect prin ce […]

25.10.2023blog
Ce trebuie să faci dacă bagajul tău este pierdut la aeroport: ghid detaliat

Nu a venit încă perioada concediilor, însă tu visezi să te relaxezi pe marginea unei piscine, departe de zgomotul orașului, bucurându-te de briza caldă a verii? Înțelegem perfect prin ce […]

25.10.2023blog
Opțiuni de transport pentru animale de companie: în cușcă, în cabină sau în cală

Nu a venit încă perioada concediilor, însă tu visezi să te relaxezi pe marginea unei piscine, departe de zgomotul orașului, bucurându-te de briza caldă a verii? Înțelegem perfect prin ce […]