Top 5 castele din România: cum organizezi un roadtrip de vis

persoană cu mașina într-un roadtrip
12.12.2025blog

Ești o persoană care își planifică în mod constant roadtrip-uri de vis, dar în final rămân doar un vis? Te-ai gândit vreodată că secretul pentru ca visul să devină realitate se află în planificarea călătoriei? Ei bine, probabil ți-a trecut asta prin minte dacă ai ajuns să citești acest articol.

Continuă să citești, deoarece acest articol te va ajuta să-ți dai seama cât de ușor este să începi să planifici roadtrip-ul mult dorit prin România, punând pe listă și recomandările de castele pe care să le vizitezi:

Pașii pentru organizarea unui roadtrip de vis

1. Alege-ți destinațiile și creează un itinerariu

Primul lucru la care trebuie să te gândești este la locurile în care dorești să mergi prin România. Poți face niște cercetări online, să vorbești cu prietenii sau să te inspiri din următorul itinerariu pe care ți-l propunem și care include top 5 castele din România pe care trebuie să le vizitezi.

Următorul itinerariu se potrivește în organizarea excursiilor cu școala datorită aspectelor istorice și culturale pe care copiii le pot descoperi.

Castelul Peleș

castelul Peles din Sinaia
Acum aproximativ 200 de ani, regele Carol I al României s-a îndrăgostit de peisajul muntos al orașului Sinaia și a construit Castelul Peleș la poalele munților Bucegi. Acesta a fost casa de vară a familiei regale din 1883 până în 1947 și a fost decorat cu candelabre din cristal de Murano (insulă din regiunea Veneto, Italia), artă europeană uimitoare și mobilier din lemn tropical de tec.

Dar Castelul Peleș nu este doar o bucată frumoasă din istoria României. Este, de asemenea, și primul castel din Europa care a avut energie electrică.

Iar de la Castelul Peleș și până la Pelișor sunt doar câțiva pași…deci le poți vizita pe amândouă într-o singură zi!

Castelul Pelișor

Acest castel de dimensiuni mici este situat pe terenul și la poalele castelului Peleș despre care am discutat anterior. Regele Carol I al României și-a dorit să construiască acest castel pentru fiul său Ferdinand și principesa Maria, după ce acesta a decis să-l ia pe fiul său mai mare, principele Carol al II-lea, pentru a-l crește ca pe propriul său copil.

Principesa Maria însăși a avut un rol esențial în proiectarea și decorarea interiorului castelului Pelișor. Au fost incorporate elemente irlandeze combinate cu art nouveau și elemente bizantine. De aceea, castelul Pelișor este cunoscut pentru aura sa de mister și romantism care îl înconjoară.

Castelul Bran

castelul Bran în Brașov

De la Peleș și Pelișor până la castelul Bran te despart 50 de kilometri pe care îi poți parcurge cu mașina sau cu autocarul în aproximativ o oră. Indicat ar fi să nu vizitezi toate cele 3 castele într-o singură zi, ci să lași castelul Bran pentru următoarea zi. Poți înnopta la un hotel, la o pensiune sau la un apartament în regim hotelier și să te bucuri de experiența avută la Peleș și Pelișor.

După cum probabil știi, castelul Bran este cunoscut la nivel internațional sub numele de castelul lui Dracula. Așezat pe vârful unui,/a> deal înalt stâncos, printre Munții Carpați ai Transilvaniei, Dracula (Vlad Țepeș) nu a locuit niciodată în castel. În schimb, acesta a aparținut îndrăgitei Regine Maria a României.

Castelul Corvinilor/Huniazilor

După o zi petrecută în Brașov pentru a te bucura de măreția castelului Bran și de a gusta din preparatele transilvănești, a venit momentul să treci la următoarea atracție turistică – Castelul Corvinilor/Huniazilor din Hunedoara. De la Brașov și până în Hunedoara sunt aproximativ 280 de kilometri (3 ore și 30 de minute cu mașina) pe care îi poți parcurge în prima parte a zilei.

Din cauza distanței lungi dintre Brașov și Hunedoara, asigură-te că vei călători în siguranță!

castelul Corvinilor/Huniazilor în Hunedoara

A doua parte a zilei o poți petrece la Castelul Crovinilor/Huniazilor – o construcție ieșită direct dintr-un basm. Cu bastioanele sale înalte și turnurile impunătoare, ferestrele uriașe, balcoanele și sculpturile uimitoare din piatră, nu este deloc surprinzător că acest castel este considerat una dintre cele Șapte Minuni ale României. A fost construit de Ioan de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și a servit drept reședință, depozit de arme și închisoare.

Arhitectura din acea perioadă a Transilvaniei îți oferă o perspectivă asupra bogăției și prosperității regiunii în timpul erei sale de construcție.

Și pentru că suntem într-un oraș din județul Deva, următorul castel în topul nostru este…

Cetatea Devei

Cetatea Devei este printre cele mai vechi castele ale României, situată deasupra unui vulcan dispărut acum mai bine de zece secole. Inițial, cetatea a fost construită pentru a proteja trecătoarea din munții Poiana Ruscă. Cetatea Deva a fost un loc de refugiu pentru locuitorii orașului și ai satelor din împrejurimi în timpul invadatorilor care doreau să controleze trecătoarea montană.

Deși este astăzi aproape în ruine, cetatea își menține grandoarea după opt secole de la construcția sa. De asemenea, priveliștea panoramică din vârful cetății rămâne una dintre atracțiile turistice de top din România.

2. Planifică suficient timp pentru tot ceea ce vrei să vizitezi

Una dintre cele mai mari greșeli pe care oamenii le fac atunci când planifică un roadtrip este să nu-și acorde suficient timp. În majoritatea cazurilor, călătorii își umplu zilele de călătorie cu cât mai multe atracții turistice. Chiar dacă fizic este realizabil, mental și emoțional nu poți duce activități peste activități în fiecare zi pe o perioadă de timp mai lungă.

Nu ai prefera să faci cât mai multe poze la Castelul Peleș și să te bucuri de un picnic pe iarbă decât să încerci să vezi toate cele mai populare castele din România în 1-2 zile? Reține că vacanța ta trebuie să fie distractivă și relaxantă și nu în totalitate obositoare.

3. Alege mijlocul de transport potrivit

autocar de închiriat pentru un roadtrip prin România

În funcție de buget, itinerariul ales și numărul de persoane cu care vrei să organizezi acest roadtrip de vis, mijloacele de transport pot fi foarte diferite.

Dacă vrei să faci această excursie pe cont propriu sau împreună cu partenerul de viață, puteți închiria o mașină confortabilă cu două sau patru locuri și mult spațiu pentru bagaje. Pentru excursii organizate în grup, fie la școală, fie cu colegii de lucru sau prietenii, poți închiria un autocar cu dotări interioare premium pentru o excursie de neuitat.

De asemenea, poți alege și cea mai cunoscută formă de transport – cu trenul. Dar reține că anumite destinații (cum este castelul Bran sau cetatea Devei) din itinerariu pot fi dificil de ajuns cu mijloacele de transport în comun.

4. Pregătește-ți bugetul

După ce ai setat aproximativ itinerariul și te-ai gândit la mijlocul de transport potrivit, a venit timpul să te gândești la un ultim aspect pentru un roadtrip de vis – determinarea bugetului. Acest pas este important și poate fi făcut fie la începutul planificării, fie la final dacă ai un buget flexibil.

Dacă nu știi ce să incluzi în buget, iată câteva recomandări:

  • Biletele de intrare pentru vizitarea castelelor și a altor obiective turistice din zonele alese;
  • Mijlocul de transport ales și costurile de combustibil;
  • Costurile pentru mesele din fiecare zi pentru câte zile plănuiești să petreci în această excursie și pentru câți sunteți implicați;
  • Costurile privind înnoptarea într-un oraș;
  • Bani pentru achiziționarea suvenirurilor/cadourilor.

Te simți mai pregătit pentru roadtrip-ul tău de vis după ce ai trecut prin acest articol? Atunci poți începe chiar de astăzi! Bazează-te pe serviciile transfero.ro pentru a ajunge acolo unde îți dorești!

Întrebări frecvente: Cum organizezi un roadtrip de vis prin România

1. Care sunt pașii pentru a organiza un roadtrip perfect în România?

Pentru a-ți organiza un roadtrip ideal, urmează acești pași esențiali:

  • Alege destinațiile – Adaugă cele mai frumoase locații din România, cum ar fi Castelul Peleș, Castelul Bran, și Castelul Corvinilor.
  • Creează itinerariul – Planifică distanțele și timpul de călătorie.
  • Alege mijlocul de transport – Închiriază o mașină sau un autocar în funcție de numărul de persoane.
  • Stabilește bugetul – Ia în calcul costurile de transport, intrare la obiective turistice, cazare și mese.

2. Care sunt cele mai importante castele din România pentru un roadtrip?

Pentru un roadtrip de vis prin România, nu rata următoarele castele:

  • Castelul Peleș – Situat în Sinaia, pe Valea Prahovei, o locație ușor accesibilă din București sau Brașov.
  • Castelul Bran – La doar o oră distanță de Brașov, cunoscut pentru legenda Dracula.
  • Castelul Corvinilor – Un castel medieval impresionant din Hunedoara, în Transilvania.
  • Castelul Pelișor – Lângă Castelul Peleș, ideal pentru o vizită în aceeași zi.

3. Cum îmi organizez itinerariul pentru un roadtrip în România?

Pentru un roadtrip bine organizat, recomandă-ți destinațiile în funcție de distanță și atracțiile din apropiere. Nu uita de Castelul Peleș din Sinaia, Castelul Bran din Brașov, și Cetatea Devei din Hunedoara. Planifică o oprire la fiecare destinație pentru a explora și a te bucura de peisaje.

4. Ce mijloc de transport aleg pentru un roadtrip prin România?

Pentru o excursie intimă, închiriază o mașină. Dacă călătoriți cu un grup mare, închirierea unui autocar este alegerea perfectă. Dacă vrei să explorezi orașe mari precum București sau Brașov, ia în considerare transportul public sau închiriază un microbuz pentru grupuri.

5. Cum îmi stabilesc bugetul pentru un roadtrip în România?

Bugetul unui roadtrip în România depinde de mai mulți factori, cum ar fi:

  • Costul transportului (închirierea unui autovehicul sau biletul de tren/autocar);
  • Taxele de intrare la obiective turistice;
  • Costurile pentru cazare (hoteluri sau pensiuni în orașe precum Brașov, Sinaia, Hunedoara);
  • Cheltuieli pentru masă și suveniruri.

6. Care este cel mai bun moment pentru a organiza un roadtrip prin România?

Sezonul ideal pentru un roadtrip în România este primăvara și vara, când vremea este plăcută pentru explorarea castelelor și atracțiilor naturale. Însă, pentru iubitorii de peisaje montane și iarnă, Valea Prahovei și Brașov sunt perfecte pentru o vacanță de iarnă.

7. Cât timp trebuie să aloc pentru fiecare destinație în România?

În general, Castelul Peleș și Castelul Pelișor pot fi vizitate în aceeași zi. Castelul Bran necesită o zi întreagă pentru a explora atât castelul, cât și zona din jur. Castelul Corvinilor din Hunedoara poate fi vizitat într-o excursie de o zi, iar Cetatea Devei poate fi o oprire de o jumătate de zi.

8. Ce activități pot face în plus pe lângă vizitarea castelelor?

Pe lângă castele, poți explora Delta Dunării, Transfăgărășanul sau Parcul Național Piatra Craiului. De asemenea, București și Brașov oferă o mulțime de locuri de vizitat, de la muzee până la piațete și parcuri.

9. Ce trebuie să știu când închiriez o mașină pentru un roadtrip în România?

Asigură-te că permisul de conducere este valabil în România, iar mașina închiriată are toate asigurările necesare. Verifică prețurile și kilometrajul inclus în contract. Poți opta pentru o mașină mică pentru excursii mai intime sau un autocar pentru grupuri mari.

10. Care sunt atracțiile naturale care merită vizitate în drum?

Pe lângă castele, nu rata atracțiile naturale din România, cum ar fi:

  • Transfăgărășanul – un drum montan spectaculos;
  • Parcul Natural Bucegi – ideal pentru drumeții;
  • Delta Dunării – paradisul biodiversității.

 

Inapoi la Articole
14.01.2026blog
Ce trebuie să faci dacă bagajul tău este pierdut la aeroport: ghid detaliat

Ești o persoană care își planifică în mod constant roadtrip-uri de vis, dar în final rămân doar un vis? Te-ai gândit vreodată că secretul pentru ca visul să devină realitate […]

13.01.2026blog
Opțiuni de transport pentru animale de companie: în cușcă, în cabină sau în cală

Ești o persoană care își planifică în mod constant roadtrip-uri de vis, dar în final rămân doar un vis? Te-ai gândit vreodată că secretul pentru ca visul să devină realitate […]

12.01.2026blog
Topul destinațiilor de explorat cu o mașină închiriată

Ești o persoană care își planifică în mod constant roadtrip-uri de vis, dar în final rămân doar un vis? Te-ai gândit vreodată că secretul pentru ca visul să devină realitate […]